marți, 22 decembrie 2009

La ce buna iertarea?

Prin ochiuri de geam murdare, prin ceata si prin vant, prin ploi si prin troiene, pe drumuri brazdate de bucuria inimilor noastre revii mereu tu, tu care uneori pleci, alteori uiti sa mai vii. Ca de fiecare data te astept langa soba ascultand cum trosneste focul si sunt mereu pregatita sa te ascult cu cata seninatate iti povestesti drumetiile. Dar tac, zambesc, te privesc, iti mai torn in cana putin vin fiert care atat de mult iti place si incerc sa inteleg de ce te-am mai primit dupa atata amar de vreme in sanul caminului meu. Ciudat. Ai fost foarte surprins ca dupa plecarea ta nu s-a schimbat nimic: poza cu noi e tot pe noptiera, cana ta de cafea e tot pe masa langa a mea, in casa miroase a portocala exact ca in ziua in care ai plecat, iar hainele tale sunt tot in dulapul meu. Asa le-ai gasit mereu si asta pentru ca niciodata nu am fost suficient de puternica incat sa renunt si sa o iau de la capat. Mi-a fost greu sa-ti accept plecarea si cand in sfarsit ma resemnasem cineva mi-a batut din nou la usa.
Iar tu, tu n-ai apreciat nimic din tot ce ai gasit si ce ti s-a oferit. Ai considerat mereu ca totul e un dar pe care in mod cert il meritai, dar pentru care n-ai facut nimic sa ramana intact. Apari mereu atunci cand ma astept mai putin, soptesti rusinat cateva cuvinte, iti ceri iertare, promiti sa te schimbi, sa ma faci fericita langa tine. Candva chiar te credeam. Cat de naiva puteam fi! Stiu deja: "imi cer scuze.am ajuns asa de tarziu ca toate florariile erau inchise". Nu vreau flori, ci promisiuni indeplinite. Dar tu zambesti si imi saruti mana fiindca stii ca ti-ai incheiat numarul si la noapte cineva te va tine in brate cu siguranta. Maine e alta zi. Pana atunci sa profitam deci.
Plecarile tale mi-au golit sufletul, mi-au sters zambetul de copil,mi-au imputinat sentimentele si au stins incet, incet dorinta de a privi in aceeasi directie cu tine.O relatie se cladeste cu ajutorul si dorinta ambelor parti. Atata timp cat unul nu face nimic, iar celalat ofera tot ce considera mai bun din el, atunci legatura e sortita esecului. Unde esti tu acum? Nu aud! Aa iar ai plecat.
Peste cateva luni cand s-a intors acasa a gasit obloanele trase, o pisica invatandu-si puii tainele lumii, iar pe o tablita era scris : De vanzare. S-a asezat pe prag tinandu-si capul in palme si a inceput sa planga.I se derulau amintiri, ea si rasul ei, mirosul pielii ei pe care il savura in fiecare noapte, dar prea tarziu. Ea a plecat fara sa-ti spuna, fara sa-i pese, fara sa se gandeasca la altcineva in afara de ea. Cine sa te mai ierte? Unde sa te mai intorci? Pleaca acum!
La ce buna iertarea?

5 comentarii:

Meena spunea...

Iertare... candva, bunica mea, mi-a spus asa: "Sa nu ierti niciodata, daca mai intai nu ai uitat."; nu am ascultat-o si am iertat. Fara sa uit. Am iertat desi amintirea unei tradari mi se derula in minte agale..
Postul tau... m-a facut sa-mi curga lacrimi fara sa imi dau seama.. m-a facut sa realizez.. ca pana acum 2 ani am avut aceeasi poveste, m-a facut sa realizez ca inca nu sunt desprinsa de ea, si un nou capitol poate incepe oricand.
Iertare... sau lasa.

Secretara spunea...

Imi pare rau ca te-am facut sa plangi, dar se pare ca e doar o parte din realitatea mea si a ta.
Am iertat de multe ori si m-am ars. Sper ca mi-am invatat lectia.
Acum s-a schimbat situatia: nu o sa uit prea curand, deci nu o sa iert prea curand.
Dar hai sa zambim ca doar vin sarbatorile!
:*

Meena spunea...

Sarbatori Fericite si tie frumoaso!!!
Sa ti se implineasca toate dorintele, sa devi mai puternica pe zi ce trece si sa iubesti, dar mai ales sa fi iubita mult si sincer. :*

Secretara spunea...

Multumesc frumos pentru urari! :*

Offshore spunea...

iertarea are rost intr un sir de evenimente care implica 'implicarea''tuturor faptelor care deriva din acea iertare :))