luni, 21 decembrie 2009

Pasager

De doua nopti incerc sa-mi fac ordine in ganduri si nu reusesc. Oricat le-as pune cap la cap, oricat de obiectiva as incerca sa fiu, sunt totusi intrebari care ma framanta. Intrebari care imi starnesc incertitudinea, intrebari ce sporesc neincrederea, intrebari care imi justifica nelinistea. Cine sa-mi raspunda? Cine sa ma linisteasca? Cine sa ma asculte? Alergati toti in directii atat de diferite incat nu mai am timp sa-mi pot deschide sufletul.
Acum multa vreme am primit un buchet de trandafiri albi. Rusinat mi-a spus "Iarta-ma" si l-am iertat pentru ca cineva ajunsese sa ma cunoasca destul de bine. Am pastrat mult timp intr-un sertar acei trandafiri, atat de mult incat incepuse sa miroasa a amintiri, dar a venit o vreme cand altcineva mi-a patruns in suflet. Atunci am aruncat trandafirii fara nicio urma de regret sau dezamagire, parere de rau sau tristete. De ce nu pot face la fel si acum? De ce nu pot arunca tot ce ma framanta si nu ma lasa sa spun: "sunt in sfarsit fericita"? Poate pentru ca...
Iubirea? Un fleac.

2 comentarii:

Cristina spunea...

In lumea noastra, iubirea este o floare rara...este un amestec de mister si incertitudini.
Dragostea curata, autentica, nu se lasa chemata, ci ofera oricand.
Ai grija ce oferi...si mai ales cui!
te pup!

Amalia spunea...

e foarte greu si trist in acelasi timp sa nu poti renunta la ceva (cineva) care iti face rau...
si eu ma intreb de ce nu pot sa nu mai simt ce simt pentru cineva; de ce nu pot sa incetez in a-mi face rau singura visand la el...
intrebari sunt multe de pus...si totusi poate nu-i destul curaj in noi sa le punem pe toate...
fiecare intrebare isi are raspunsul, sunt sigura; ideal ar fi insa sa aiba cine sa ne raspunda.

iubirea?! doar un "fleac"...pentru unii...(din pacate).

noapte buna! :*