Aripi frante

E trist cand ni se sugereaza ca viata e ceea ce ni se intampla in timp ce facem planuri. Pentru mine ieri este trecut, azi este un dar, iar maine este un bonus. Desi gandesc, uneori ma indragostesc.
E trist ca ceea ce numim viata nu este adesea decat balacarirea si adancirea in nimicuri cotidiene. In mod bizar, asta face ea, din exterior, propria existenta sa ni se para perfect organizata, desi este doar ordinar de dependenta.
E trist ca fericirea devine inspaimantatoare, ba chiar insuportabila la gandul ca durata ei este minuscula in comparatie cu amintirea ei. Cand si amintirea dispare, inseamna fie ca ai murit, fie ca poti s-o faci linistit.
E trist cum viata poate deveni o tortura zilnica atunci cand iubesti pe cineva care pare mereu sa astepte altceva sau pe altcineva. Asta confirma teoria conform careia iubesti cu atat mai puternic atunci cand dragostea nu iti este impartasita, sau ca iubesti cu mai multa disperare atunci cand iubirea este imposibila. Paradoxal cand unul iubeste prea mult, celalalt primeste prea putin.
E trist ca la sfarsitul drumului comun, in loc de “au trait fericiti pana la adanci batraneti” se potriveste mai bine “au trait doar casatoriti si nefericiti”.
E trist cand esti nevoit sa refuzi inima cuiva care nu vrea decat o bucata din sufletul tau, asociat cu veranda,balansoar, pisica si multe carti, dar e si mai trist sa constati ca tocmai atunci sufletul tau apartine altcuiva.
E trist ca mereu am fost cea mai buna alegere, desi am oroare de sentimentele “muncite”, care nu fac decat sa-ti transforme amintirile clipelor de dragoste iresponsabila in ochiuri murdare de geam aburit.
Sunt trista pentru ca m-am razvratit prea tarziu si nu mai stiu cat din neincrederea in oameni se numeste de fapt frica de oameni.
Sunt trista pentru ca oricat de mult am iubit, reciprocitatea nu a fost pe masura.
Sunt trista pentru ca am demisionat temporar din viata cuiva doar pentru a-l astepta sa oboseasca.
Sunt trista pentru ca cele mai frumoase amintiri sunt si cele mai dureroase.
Sunt trista pentru ca telefonul nu mai suna, pentru ca e intuneric si pustiu fara tine.
Sunt trista pentru ca as vrea sa-ti scriu si nu indraznesc.
Si sunt trista pentru ca nu stiu daca ma mai simti, ma mai auzi?

Nimic nu mai e cum era odata. Nici macar halvita. […]