Atunci sa ploua!

El: Asculta melodia si imagineaza-ti o ploaia si daca vrei te rog descrie-mi-o. Ea: Sa zicem ca ploua incet, iar eu cu o cana de ceai in mana privesc pierduta pe geam in departare. Imi aduc aminte de el, incep sa-mi curga lacrimile pe obraji si intr-un moment de impulsivitate imi iau umbrela si plec. Nu stiu unde, dar plec. Incepe sa ploua si mai tare, renunt la umbrela..ma uda toata ..incep sa alerg si ma simt eliberata. Poveste. El: Pot sa continui eu? Ea: Te rog. El: Dintr-o data obosesti si renunti. Te opresti plangand si esti trista, dar nu realizezi ca in timp ce plangi, ploaia se opreste. Te uiti in jur si vezi picaturi si totusi nu intelegi de ce nu te uzi. Ridici capul si vezi o umbrela deasupra ta, iar langa tine, undeva in spatele tau, un tip dragut cu o infatisare trista. Iti zambeste pentru fapta ce a facut-o, dar intristat ca plangi. Incet incet ploaia incepe sa se linsteasca, iar, cu toate ca esti trista, zambetul ti-ar aparea pe fata la fel ca soarele intr-o ploaie de vara.