Happy Valentine's Day!

J'ai besoin de te voir: quand je ne te vois plus, j'ai peur de toi; il ne faut pas que je te quitte des yeux. Je t'aime. Il faut que je pense que je t'aime.

Timpul indeparteaza oameni.

In noptile cu luna plina ma prinde dimineata treaza. Si ma gandesc cum ar fi fost daca..si fac ipoteze si supozitii si ma gandesc la tine si la noi si constat ca ieri e prea departe ca sa se mai continue astazi. Visam mereu cu ochii deschisi pana m-am imbolnavit de atata visare. Mi s-a accentuat treptat sensibilitatea, iar irascibilitatea e la ordinea zilei. Pai cum indrazniti voi sa-mi sugerati ce e bine si ce nu e bine pentru mine? Eu trebuie sa ma conving singura de falsitatea lucrurilor de o reala importanta pentru mine, eu trebuie sa testez pe propria mea piele indiferenta ca sa imi iasa ceva din cap si cum de altfel tot eu trebuie sa plang in liniste ca sa am puterea sa zambesc printre picaturi. Mai imi spun unii sa las timpul sa treaca pentru ca ar vindeca rani si ar calma ape. De unde?! Le-am urmat sfatul si am pierdut batalia data cu mine. Intr-adevar poti uita in timp, poti depasi momente critice, dar cel mai trist este ca trecerea timpului indeparteaza oameni. Din orgoliu neintemeiat (orgoliul e pentru ca e) lasi sa se intample totul de la sine si cand te astepti mai putin realizezi ca ai pierdut persoane pe care le vroiai alaturi. Imi scapa solutiile printre degete si totusi e asa greu sa recunosti ca duci dorul cuiva. In alta ordine de idei sunt gata sa infrunt inevitabilul. Stiu ca maine daca ne-am intalni pe strada ori ne-am evita pe cat posibil, ori ne-am trata cu o raceala desavarsita. Am sa ma arat mandra, dar cu un gol imens in nenorocirea asta de suflet. Astazi am trecut printr-o situatie asemanatoare. De ce? Visez eu prea mult desigur.
Deci: iertati,treceti cu vederea ce se poate si aratati exact ce simtiti pentru ca s-ar putea sa vi se fure fericirile.

Sub greutatea albului

Dupa multe zile de stat in casa din cauza zapezii m-am hotarat sa ies sa fac o plimbare. Am mers pe toate stradutele din imprejurimi, m-am razboit cu frigul pana cand am ajuns in locul care ma linisteste de fiecare data atat de mult. Am inchis ochii si mi-am simtit sufletul usor, m-am simtit deconectata de zbuciumurile interioare. A durat putin fericirea mea pentru ca de undeva se auzeau rasete zgomotoase. Cand am intors privirea ce sa vezi?! Erai tu si..ea. Ti-ai schimbat brusc expresia fetei si ai incercat sa ma privesti in ochi neintelegand poate ce urma sa fac. N-am facut nimic. Ti-am intors spatele si am plecat grabita spre casa. Acolo ma asteapta pisica si cana cu ceai.
Seara m-am trezit cu tine la usa. Erai nins, ud si trist. Inainte sa apuc sa te poftesc in casa mi-ai intins o cutie de lemn plina cu pietricele colorate.
- Pastreaz-o tu. Am pus cate o pietricica de fiecare data cand te-am suparat sau cand am vrut sa-ti pot spune ceva frumos si n-am putut. Acum ca s-a umplut cutia mi-am dat seama ca ai dreptul sa fi cu adevarat fericita. Eu ti-am facut mai mult rau decat bine si cred ca nu mai putem continua asa. Iti multumesc pentru toata rabdarea si dragostea ta si sa stii ca in felul meu poate ca te-am iubit si eu.
M-a sarutat pe frunte si a plecat fara ca eu sa mai spun ceva. Pleaca atunci printre fulgi si topeste-te odata cu ei! Eu simt nevoia sa renasc.

Ce iarna! Ce viscol! Ce frig! Ce vreme! Mi-am facut o cana mare de ceai si m-am pus in pat pentru ca vreau sa citesc in seara asta. Demult nu mi-am mai rezervat aceasta placere care imi incarca mereu sufletul de povesti si care ma face sa ma deconectez de toate gandurile mele.
A fost o perioada destul de grea in ultima vreme: aceleasi certuri care fara sa vrei afecteaza, aceleasi persoane care pleaca in toiul petrecerii si revin in miezul noptii, aceleasi suparari infantile, aceleasi planuri nepuse in practica si desigur aceleasi dorinte pe jumatate implinite. Dar sa privim si partea plina a paharului: se putea si mai rau si intotdeauna e loc de mai bine. Poate ca si eu m-am schimbat putin: lucrurile care ma suparau inainte acum le privesc cu indiferenta si uneori sunt enervant de calma. Dar daca totusi cedez stii care imi e remediul si ce-mi aduce zambetul pe buze.
De maine o sa-mi reiau activitatea pe blog pentru ca doar sunt in vacanta. Acum va las. Noapte buna!