vineri, 12 februarie 2010

Timpul indeparteaza oameni.

In noptile cu luna plina ma prinde dimineata treaza. Si ma gandesc cum ar fi fost daca..si fac ipoteze si supozitii si ma gandesc la tine si la noi si constat ca ieri e prea departe ca sa se mai continue astazi. Visam mereu cu ochii deschisi pana m-am imbolnavit de atata visare. Mi s-a accentuat treptat sensibilitatea, iar irascibilitatea e la ordinea zilei. Pai cum indrazniti voi sa-mi sugerati ce e bine si ce nu e bine pentru mine? Eu trebuie sa ma conving singura de falsitatea lucrurilor de o reala importanta pentru mine, eu trebuie sa testez pe propria mea piele indiferenta ca sa imi iasa ceva din cap si cum de altfel tot eu trebuie sa plang in liniste ca sa am puterea sa zambesc printre picaturi. Mai imi spun unii sa las timpul sa treaca pentru ca ar vindeca rani si ar calma ape. De unde?! Le-am urmat sfatul si am pierdut batalia data cu mine. Intr-adevar poti uita in timp, poti depasi momente critice, dar cel mai trist este ca trecerea timpului indeparteaza oameni. Din orgoliu neintemeiat (orgoliul e pentru ca e) lasi sa se intample totul de la sine si cand te astepti mai putin realizezi ca ai pierdut persoane pe care le vroiai alaturi. Imi scapa solutiile printre degete si totusi e asa greu sa recunosti ca duci dorul cuiva. In alta ordine de idei sunt gata sa infrunt inevitabilul. Stiu ca maine daca ne-am intalni pe strada ori ne-am evita pe cat posibil, ori ne-am trata cu o raceala desavarsita. Am sa ma arat mandra, dar cu un gol imens in nenorocirea asta de suflet. Astazi am trecut printr-o situatie asemanatoare. De ce? Visez eu prea mult desigur.
Deci: iertati,treceti cu vederea ce se poate si aratati exact ce simtiti pentru ca s-ar putea sa vi se fure fericirile.

Niciun comentariu: