Joc in ploaie

Ieri a plouat toata ziua marunt si linistit, exact asa cum imi place mie. Numai ca umbrela mea se vrea plimbata, balerinii mei se vor udati, iar pielea mea se vrea a fi terenul de joaca al picaturilor de ploaie. Linistea din casa ma innebunea, melodiile imi unduiau trupul, iar ceaiul isi irosea aburii pentru ca eu, in toata zapaceala mea, uitasem de el. Nu stiu cand a sunat telefonul, nu stiu cand m-am imbracat, dar nu dupa mult timp eram langa el. De data asta umbrela a ramas in casa pentru ca am preferat sa ascult cum se loveste ploaia de parbrizul masinii.
Incepusera sa nu mai fie stanjeniti unul in prezenta celuilalt ca prima data cand s-au cunoscut mai bine. El i-a cumparat ciocolata amaruie pe care ea a impartit-o atent cu el; ea i-a zambit discret, iar el s-a fastacit ca un copil. S-a facut liniste si parca indemnati de cineva si-au cautat instinctiv mainile. Le-au strans pana s-au simtit unul pentru celalalt..se pierdusera, iar acum se regasisera in sfarsit. A pierdut-o in bratele lui in timp ce la ureche ii soptestea povesti fara final, care poate a doua zi nu mai aveau niciun farmec. S-a jucat in parul ei, i-a mirosit parfumul de care ii era asa dor, i-a sarutat buzele, nasul, gatul. A sarutat-o pentru toate datile in care l-a refuzat. Ea si-a plimbat incet degetele reci pe gatul lui, l-a sarutat pe frunte, i-a ciufulit parul si era fericita, iar el, cu mainile sub bluza ei vaporoasa, s-a delectate cu pielea ei fina cu miros de cirese. L-a mai sarutat o data si l-a rugat sa o conduca. Si-au spus “noapte buna!” si s-au privit cateva secunde pentru ca stiau ca a doua zi ii va trage de urechi realitatea. Ajunsa in casa a observat ca undeva in decolteu el ii lasase o mica amintire in forma de inimioara. A ras si a adomit visandu-si mica fericire.
Intotdeauna am crezut ca ploaia are un efect purificator.