Anii care trec din ce in ce mai repede nu fac decat sa demonstreze cat de putin ne cunoastem. Increderea in ceilalti si sinceritatea contureaza falsa impresie de confort psihic si putere. Tocmai de aceea atunci cand reusesti sa iti deschizi sufletul catre cineva constati cu stupoare ca nu mai ai intimitatea, ca nu mai ai secrete, nu mai poti fi tu. Incep sa apara, de unde nu te astepti, sfaturi, compasiune, mila si supozitii si incepi sa te intrebi daca ai gresit cumva povestea sau daca ai incurcat personajele. Nu poti nici sa pleci, nici sa te ascunzi si nici sa negi, dar poti tine capul sus cu demnitate.
E ciudat atunci cand mergi pe strada si te intalnesti cu oameni noi, cu fete necunoscute si te simti gol la o simpla intersectare a privirilor. Poate e doar o impresie, dar atunci cand tot ce era al tau e al tuturor ramai cu traume. Dar asta o stii doar tu si incerci sa-ti aduni puterile ca sa fii tare, ca sa stergi zambete pline de ironie, ca sa reusesti.
Fiecare dezamagire ar trebui sa intareasca, iar pe viitor cu siguranta sufletul nu se va mai spovedi atat de usor persoanelor in care vezi linistea.
Concluzia mea: in afara de tine, nimeni nu-ti vrea binele.
2 comentarii:
si cum ar trebui sa traiasca cineva cu gandul asta fara ca sa planga in fiecare zi ?
Esti tu acum atat de singura incat sa spui asta si sa ii incurajezi pe alti sa nu se apropie de ceilalti ?
Invata sa citesti printre randuri.
Trimiteți un comentariu