Intr-o cana cu ceai

Intr-o oarecare masura poate ca si esecul are partile lui frumoase. Ce daca esti jos si nu iti intinde nimeni nicio mana? Ce daca esti singur si vrei sa plangi? Si ce daca ai pierdut o mica batalie din marele razboi al vietii?Plangi, razi, cazi, te ridici, alergi, te inalti in galaxii de fericire pentru ca esti tu si lumea niciodata nu se va opri in loc pentru tine. Cine esti tu? Un mic nimeni din multele nimicuri care creste in functie de undele sonore pe care le percepi in felul tau.
Nu mai tipa pentru ca oricum nu te aud. Refuz sa mai comunic, refuz sa mai vorbesc, refuz sa mai respir. Mai lasa-ma putin ca sa ma pot odihni si sa ma pierd in cautari de necunoscut. Sa ma trezesti peste trei luni si sa-mi reamintesti doar cum ma cheama, ce varsta am si unde e mama. Imi doresc sa dorm pentru ca stiu ca voi visa, iar dimineata ma voi trezi cu un zambet amar pe buze. Nimic nu e cum vreau eu..nici macar ceaiul. Am ajuns la concluzia ca in ceea ce priveste viata personala niciodata nu trebuie sa planifici nimic pentru ca nu se va realiza de asemenea nimic.
M-am ghemuit intr-un colt si sunt cu mintea departe. E liniste, prea multa liniste si ma scoate din minti. Acum de ce nu mai strigi? Uitasem ca tin in mana o cana cu ceai. Mi-au atras atentia aburii care se ridica incet unul cate unul pierzandu-se. Ce frumos mor aburii!Ei pleaca, ceaiul ramane, mie nu-mi mai place pentru ca s-a racit si-l arunc. Ma simt o cana plina cu ceai si totusi ma vreau a fi abur. Atunci ma intreb: catre unde ma duc? Catre cine ma indrept? Am obosit. Am adormit.
Sunt suparata pentru ca n-am vazut nimic. Totusi greselile nu se iarta, ci se indreapta.