Ultima pagina de jurnal

M-am ratacit in labirintul promisiunilor si al tacerii pentru ca m-am indepartat de realitate si am uitat drumul care duce inapoi spre lumea mea.
E o liniste asurzitoare in jurul ei, dar e prea cufundata in amintiri ca sa mai realizeze. In coltul camerei scartaia regulat un balansoar de aceeasi varsta cu ea, iar in cealalta parte vantul umfla perdeaua mereu alba de la geamul casei ei. Aceeasi pereti goi martorii iubirii ei, aceeasi dusumea rece pe care se aflau multe din cartile ei preferate. Pisica speriata de plansul ei a varsat cafeau pe manuscris, dar e prea trista ca sa mai certe pisica sau ca sa mai curete.
Unde esti?Ma auzi? Hai indreapta-te cu pasi marunti catre mine si sopteste-mi ca va fi bine! Hai sa fugim de adevar si sa ne ascundem in ploaie ratacind printre mii de picaturi. Hai sa mintim ca e perfect si sa zburam spre fericire. Atinge-ma, sinte-ma, respira si hai sa mergem spre iertare. Ma auzi?Si daca ma auzi, de ce nu-mi raspunzi? Tacerea asta ma omoara putin cate putin in fiecare zi. Mi-e dor de tine si nu mai pot astepta prea mult ziua in care tu te vei trezi din visare sau din uitare.
Mai am nevoie doar de o ultima zi sa-mi acorzi. Vreau sa-ti mai aud o data vocea, sa-ti mai vad o data chipul, sa-ti mai simt macar o data prezenta si apoi poti sa pleci fara sa mai vreau sa stiu vreodata ceva de tine.
Asta era notat in jurnalul ei, undeva la sfarsit, dar s-a schimbat atat de mult incat abia daca isi mai aminteste. Cine e el? Ce a cautat in viata ei? De ce a plans ea dupa el? Pentru ca trebuia sa se intample si pentru ca numai din greseli se invata.
Mi-e dor.Mi-e scarba.Mi-e bine.
Nu vreau sa mai visez!!!!!