Mama la 18 ani

Camelia este una dintre multele fete care din dorinta de a atrage putina atentie din partea parintilor recurge la a lua decizii pripite ce isi au efectul abia peste ani cand deja faptele sunt consumate si e prea tarziu pentru a mai da timpul inapoi. Unele dintre ele nu au parintii langa ele, altele incearca sa se razbune pe ei facandu-i sa sufere, iar cele mai multe dintre ele se refugiaza in primul gram de iubire din cauza traumelor emotionale suferite in familie. In adolescenta fetele simt nevoia sa fie ocrotite si sa sa aiba ca sprijin dragostea parinteasca. Atata timp cat aceste lucruri lipsesc, atunci faptele lor nu pot fi considerate morale.

“ Pana pe la 17 ani am dus o viata linistita si lipsita de orice griji. Nu ma prea pasiona invatatul si asta nu ca nu as fi putut, ci pentru ca nu am vrut. Parintii mei sunt oameni activi in societate si asta poate ca se observa si in educatia mea si in modul meu de a gandi. Intotdeauna am fost geloasa pe sora mea pentru ca fiind mai mica, ea beneficia tot timpul de mai multa atentie si timp acordat. M-au lasat singura, m-au lasat sa fac ce vreau fara sa le pese daca azi veneam in zori acasa sau daca maine dormeam la o prietena, daca am mancat ceva sau daca am probleme cu scoala. Incet, incet m-am indepartat de ei si am inceput sa ma imbrac extravagant, sa nu prea mai dau pe acasa, sa frecventez tot felul de localuri indoielnice in speranta ca se vor opri din ritmul lor sa-mi acorde macar o imbratisare, dar in zadar.
In timpul asta am cunoscut un baiat de care m-am apropiat din ce in ce mai mult..poate mai mult decat era nevoie. Am inceput sa iesim azi, maine, iar dupa dupa cateva saptamani eram de nedespartit si toata lumea ne invidia pentru ca eram asa de fericiti. Intr-una din zile parintii mei au luat neasteptata hotarare de a ne muta in alt oras, dar eu am decis sa raman la bunici pentru a-mi continua liceul cu colegii mei. La cateva luni m-am mutat cu Robert la el acasa. Nu pot spune ca nu mi-a placut, dar in scurt timp mi-am luat atributiile unei neveste: calcat, spalat, mancare si cand ma gandesc ca acasa nu faceam nimic. Aveam parte de toata dragostea lui, dar imi lipsea atat de mult cea a parintilor mai mult ca niciodata.
Pe la inceputul clasei a 12a am avut parte de o surpriza enorma: am ramas insarcinata. Am fost atat de socata ca nu am putut scoate niciun cuvant mai bine de o ora, ora in care el nedumerit nu stia ce am . Dupa ce mi-am revenit, am reusit sa-i dau vestea cea mare cu rezervele de rigoare. Am hotarat amandoi sa pastram copilul si in acelasi timp sa-mi continui si studiile. Cosmarul meu a debutat in ziua in care a inceput sa mi se cunoasca burta. Pe zi ce trece crestea tot mai mult si primeam din ce in ce mai multe intrebari. Era clar ca nu mai puteam ascunde adevarul. Imi era rusine de colegi si de profesori si parca in fiecare privire plina de mila a lor auzeam predici si jigniri. Am plans nopti la rand pana s-a nascut copilul. Era cumplit sa intri in clasa si toti sa taca si sa isi dea coate in timp ce te urmaresc cu privirea cum te asezi anevoios in banca. Fiecare incerca sa para amabil, desi in spate se ascundea un amalgam de conceptii.Dar am trecut peste toate cu bine si multumita lui Dumnezeu astazi copilul meu e sanatos, numai ca daca as fi avut atunci mintea de azi, as fi actionat in alta maniera. Cel mai dureros e ca nici pana in ziua de azi parintii mei nu m-au vizitat. Mi-e dor de ei si de copilaria mea pierduta prea devreme.”

Din pacate sunt multe cazurile asemanatoare cu al Cameliei si nimeni nu ia nicio atitudine.