Am invatat

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi
insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam
dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce
pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla
oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie,
cand trebuie
Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine
insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu
inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe
primul loc
Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai
departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai
nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.

Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit


Am invatat de Octavian Paler

Mama la 18 ani

Camelia este una dintre multele fete care din dorinta de a atrage putina atentie din partea parintilor recurge la a lua decizii pripite ce isi au efectul abia peste ani cand deja faptele sunt consumate si e prea tarziu pentru a mai da timpul inapoi. Unele dintre ele nu au parintii langa ele, altele incearca sa se razbune pe ei facandu-i sa sufere, iar cele mai multe dintre ele se refugiaza in primul gram de iubire din cauza traumelor emotionale suferite in familie. In adolescenta fetele simt nevoia sa fie ocrotite si sa sa aiba ca sprijin dragostea parinteasca. Atata timp cat aceste lucruri lipsesc, atunci faptele lor nu pot fi considerate morale.

“ Pana pe la 17 ani am dus o viata linistita si lipsita de orice griji. Nu ma prea pasiona invatatul si asta nu ca nu as fi putut, ci pentru ca nu am vrut. Parintii mei sunt oameni activi in societate si asta poate ca se observa si in educatia mea si in modul meu de a gandi. Intotdeauna am fost geloasa pe sora mea pentru ca fiind mai mica, ea beneficia tot timpul de mai multa atentie si timp acordat. M-au lasat singura, m-au lasat sa fac ce vreau fara sa le pese daca azi veneam in zori acasa sau daca maine dormeam la o prietena, daca am mancat ceva sau daca am probleme cu scoala. Incet, incet m-am indepartat de ei si am inceput sa ma imbrac extravagant, sa nu prea mai dau pe acasa, sa frecventez tot felul de localuri indoielnice in speranta ca se vor opri din ritmul lor sa-mi acorde macar o imbratisare, dar in zadar.
In timpul asta am cunoscut un baiat de care m-am apropiat din ce in ce mai mult..poate mai mult decat era nevoie. Am inceput sa iesim azi, maine, iar dupa dupa cateva saptamani eram de nedespartit si toata lumea ne invidia pentru ca eram asa de fericiti. Intr-una din zile parintii mei au luat neasteptata hotarare de a ne muta in alt oras, dar eu am decis sa raman la bunici pentru a-mi continua liceul cu colegii mei. La cateva luni m-am mutat cu Robert la el acasa. Nu pot spune ca nu mi-a placut, dar in scurt timp mi-am luat atributiile unei neveste: calcat, spalat, mancare si cand ma gandesc ca acasa nu faceam nimic. Aveam parte de toata dragostea lui, dar imi lipsea atat de mult cea a parintilor mai mult ca niciodata.
Pe la inceputul clasei a 12a am avut parte de o surpriza enorma: am ramas insarcinata. Am fost atat de socata ca nu am putut scoate niciun cuvant mai bine de o ora, ora in care el nedumerit nu stia ce am . Dupa ce mi-am revenit, am reusit sa-i dau vestea cea mare cu rezervele de rigoare. Am hotarat amandoi sa pastram copilul si in acelasi timp sa-mi continui si studiile. Cosmarul meu a debutat in ziua in care a inceput sa mi se cunoasca burta. Pe zi ce trece crestea tot mai mult si primeam din ce in ce mai multe intrebari. Era clar ca nu mai puteam ascunde adevarul. Imi era rusine de colegi si de profesori si parca in fiecare privire plina de mila a lor auzeam predici si jigniri. Am plans nopti la rand pana s-a nascut copilul. Era cumplit sa intri in clasa si toti sa taca si sa isi dea coate in timp ce te urmaresc cu privirea cum te asezi anevoios in banca. Fiecare incerca sa para amabil, desi in spate se ascundea un amalgam de conceptii.Dar am trecut peste toate cu bine si multumita lui Dumnezeu astazi copilul meu e sanatos, numai ca daca as fi avut atunci mintea de azi, as fi actionat in alta maniera. Cel mai dureros e ca nici pana in ziua de azi parintii mei nu m-au vizitat. Mi-e dor de ei si de copilaria mea pierduta prea devreme.”

Din pacate sunt multe cazurile asemanatoare cu al Cameliei si nimeni nu ia nicio atitudine.

Ultima pagina de jurnal

M-am ratacit in labirintul promisiunilor si al tacerii pentru ca m-am indepartat de realitate si am uitat drumul care duce inapoi spre lumea mea.
E o liniste asurzitoare in jurul ei, dar e prea cufundata in amintiri ca sa mai realizeze. In coltul camerei scartaia regulat un balansoar de aceeasi varsta cu ea, iar in cealalta parte vantul umfla perdeaua mereu alba de la geamul casei ei. Aceeasi pereti goi martorii iubirii ei, aceeasi dusumea rece pe care se aflau multe din cartile ei preferate. Pisica speriata de plansul ei a varsat cafeau pe manuscris, dar e prea trista ca sa mai certe pisica sau ca sa mai curete.
Unde esti?Ma auzi? Hai indreapta-te cu pasi marunti catre mine si sopteste-mi ca va fi bine! Hai sa fugim de adevar si sa ne ascundem in ploaie ratacind printre mii de picaturi. Hai sa mintim ca e perfect si sa zburam spre fericire. Atinge-ma, sinte-ma, respira si hai sa mergem spre iertare. Ma auzi?Si daca ma auzi, de ce nu-mi raspunzi? Tacerea asta ma omoara putin cate putin in fiecare zi. Mi-e dor de tine si nu mai pot astepta prea mult ziua in care tu te vei trezi din visare sau din uitare.
Mai am nevoie doar de o ultima zi sa-mi acorzi. Vreau sa-ti mai aud o data vocea, sa-ti mai vad o data chipul, sa-ti mai simt macar o data prezenta si apoi poti sa pleci fara sa mai vreau sa stiu vreodata ceva de tine.
Asta era notat in jurnalul ei, undeva la sfarsit, dar s-a schimbat atat de mult incat abia daca isi mai aminteste. Cine e el? Ce a cautat in viata ei? De ce a plans ea dupa el? Pentru ca trebuia sa se intample si pentru ca numai din greseli se invata.
Mi-e dor.Mi-e scarba.Mi-e bine.
Nu vreau sa mai visez!!!!!

Prezenta ta in viata mea

Miros de cozonac si portocala in toata casa
Plapandul ghiocel iesind de sub nametii de zapada
Rasarit privit de pe malul marii
Ploaia calda de toamna
Ciripitul pasarelelor primavara
Trandafiri imbobociti in gradina bunicii
Aer proaspat de munte
Copii razand in jocul lor
Nisipul fin ce se rataceste pe trupul Ei
Parfum de liliac
Bataile regulate ale inimii si ale ceasului de pe noptiere Ei
Familii colorate de fluturi zburand catre necunoscut
Cirese: in pom, in par, in viata ta
Lumina de la capatul tunelului
Trenul care merge catre absolut
Lapte cu cacao dimineata
Ganduri trecatoare pentru persoane pasagere
Lacrimi de fericire pe obraz
Indragostiti sub clar de luna
Vantul care iti ravaseste parul
Amalgam de cuvinte intr-o singura privire
Sentimentul dulce al impacarii
Vise devenite realitate
Scrisori trimise de Ea unui El
Fetele oamenilor grabiti pe strada
Sclipiri de adevar si iluzii de mai bine
Violetul mustului pe mana si pe buze
Cuvinte de iubire si gesture de tandrete.

Asa-i prezenta ta in viata mea. Abia acum realizez ca am lumea langa mine.

Epava

Eeeeeiiii domnisoara, de ce plangi? Ia uite ce urata esti cand plangi. Lasa-ma sa ghicesc: s-a terminat ce n-a fost si tu plangi pentru ce ar fi putut sa fie si nu e. Domnisoara iti consumi rimelul degeaba pentru ca tanarul dupa care plangi tu, daca te-ar fi iubit macar putin, nu te facea acum sa plangi.
Eu sunt batran acum, dar cand eram tanar, domisoara, aveam asa un fel ciudat de a fi: colectionam toate fetele ca apoi sa le arunc treptat pe fiecare. Eram sarmant si afisam mereu un aer misterios, iar lor le paream complicat si indescifrabil si se indragosteau de mine incercand sa ma descopere. Am gresit mult domnisoara, dar niciodata nu am recunoscut-o in fata vreuneia..din orgoliu sau mai degrada din rusine. Mi-a placut sa-mi traiesc viata nepasandu-mi ca mai erau si altii in jurul meu. Aveam un sentiment de satisfactie atunci cand prietenii mei ma invidiau pentru tanara cu care umblam la brat si trebuie sa mentionez ca toate au fost incantatoare. Am iubit multe femei la viata mea domnisoara, dar ele nu stiu pentru ca nu am avut timp sa le spun. De fiecare data cand una din ele ma iubea mai tare si eu incepeam sa simt ceva pentru ea, plecam si o lasam singura fara explicatii. Ce-i drept ca o ajutam sa ma uite repede adresandu-i cuvinte grele pentru ca ea sa ajunga poate sa ma urasca. Tarziu am constatat ca actionam total gresit. As vrea sa le cer iertare tuturor, dar e prea tarziu acum domnisoara. Mi-a fost frica sa iubesc, mi-a fost groaza de fericire si implinire. Asa ca nu merita sa plangi pentru indivizi ca mine. Fii fericita, zambeste si alearga dupa implinirea visurilor!
Eeeeii domnisoara, viata e mai mult decat o simpla dezamagire de-a ta…

A iubi

E putin ciudat cum uneori din dorinta de a ne creea un confort spiritual recurgem la tot felul de tertipuri pe care mai tarziu nu le intelegem nici macar noi. Inventam scuze, folosim puncte din abundenta, aruncam cuvinta aparent banale, tragem linii fara prea multe explicatii si poate uneori incalcam si regulile bunului-simt. Dar ma intreb oare constiinta exista si daca exista o sa-ti dea pace atunci cand in sfarsit iti vei gasi fericirea? Poate ca unii ar percepe aceste lucruri ca pe o dovada de iubire, dar pana unde ar putea merge aceasta iubire?
Exista atatea moduri de ati exprima iubirea pe care unii nu le inteleg pentru ca fie nu cunosc sentimentul, fie simt o nevoie acuta de dovezi pentru a stii ca “a detine” nu si-a pierdut intelesul. Pot sa te privesc adanc in ochi si sa realizezi ca esti lumina de la capatul tunelului, pot sa te strang in brate si sa te simti centrul universului, pot sa te sarut pe frunte si sa te simti in siguranta, pot sa adorm cu palma ta langa obraz si sa-ti dai seama ca nu vreau sa te mai las sa pleci.
Toti avem in viata un reper al fericirii pe care e adevarat ca nu mereu reusim sa-l atingem. E suficient ca macar o data sa te deziluzioneze cineva sau sa pierzi din simplul fapt ca nu ai stiut sa-ti tii trofeul pe cel mai inalt loc ca o parte din tine sa se rupa de dorinta de a gasi acel ceva compatibil cu dorintele tale. Inchizi in tine toata furia si intr-un sertar dosnic speranta ca poate iti vei reculege stralucirea pe care ti-o reda candva. Sunt de acord sa porti respect unei iubiri, dar asta nu inseamna ca vei desconsidera altele care din intamplare sau din greseala s-au strecurat in viata ta. Ar trebui sa avem totusi eleganta de a termina in mod amiabil anumite etape din viata noastra si nu cum ne-am invatat noi, adica aducand injurii celuilalt. Am ajuns sa cred ca facem asta in eventualitatea unei impacari sau al unui viitor rusinos “iarta-ma”, daca va exista desigur.
In iubire sta optimismul si tot in iubirea acea forta interioara care ne face sa radiem si sa oferim o alta perceptie asupra vietii.
E usor sa iubesti, mai greu e sa arati. E usor sa iubesti, mai greu e insa sa menti ceea ce iubesti.


http://www.trilulilu.ro/bobulica/1bf9814e9d698f