Secretara

Si ca sa inchei povestile din ciclul "amintiri despre trecut" am sa vorbesc astazi despre mitul secretarei sau al dactilografei, doua "meserii" ce aparent se aseamna, dar care totusi au atat de putine lucruri in comun.

Intotdeauna am fugit de secretare pentru ca ma scoate din minti ritmul in care se misca si care ritm pe unii ii fascineaza. E acelasi scenariu in toate cazurile: Ea are biroul ei plin de hartii si pixuri, facturi si registre, cafele si o scrumiera plina - fumeaza mult secretarele sau mesteca guma facand baloane..prosta educatie in asa educatie. De regula au o camera mica( propriul lor univers ce il parasesc de indata de se face ora 4) si plina de lume care solicita si intreaba mereu lucruri banale care pe ea o irita. Stiu ca e enervant, dar asta e meseria si eu trebuie sa fiu tratata asa cum merit. Se mai intampla uneori sa mai intalnesc si secretare crizate care cred ca am incalcat un teritoriu bine marcat. E biroul ei de acasa? nu. Asta e secretara. Dactilografa este cu totul altfel: e calma si supusa si niciodata nu are nimic de obiectat. Ea face doar ce i se cere. Nu are dreptul sa spuna ceva si trebuie sa se aud doar acel zgomot pe care ea il considere muzica divina: V I N O V A T ! sau nu..depinde de fiecare caz. Ea e mereu undeva in culise si nu se face remarcata, dar intotdeauna in spatele unui lucru mare sta o femeie puternica - marea ei satisfactie pe plan personal.

Eu nu sunt secretara si dactilografa nimanui. Sunt propria mea secretara, sunt cea ce-mi face curat in ganduri, sunt cea ce-mi organizeaza programul, sunt cea care-mi face lista cu pretendenti, sunt secretara care arunca "hartiile" uzate si sunt dactilografa care-mi scrie viata.